Trenul vietii

Mi-a atras atentia o poezie pe cat de frumoasa, pe atat de adevarata, ce reuseste sa surprinda in doar cateva versuri, esenta vietii si a trairilor ei. Si, daca e asa precum in poezioara, pai, sa avem grija in ce statii ne oprim, cat si mai ales cum traim, sa facem pe cat posibil sa nu regretam actiunile noastre si sa ne bucuram de fiecare clipa a vietii! Simpla, adevarata si merge drept la sufletel, nu ?

“Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.
Fericirile sunt halte,
Unde stam cate-un minut,
Pana bine ne dam seama,
Suna, pleaca, a trecut.

Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.

Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe si dureri,
Noi traim hraniti de visuri
Si-nsetati dupa placeri.

Multi copii voiosi se urca.
Cati in drum n-am intilnit,
Iar cate-un batran coboara,
Trist si frant, sau istovit.
Vine-odata insa vremea,
Sa ne coboram si noi.
Ce n-am da atunci o clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi?

Dar pe cand, privind in urma,
Plangem timpul ce-a trecut,
Suna goarna VESNICIEI:
Am trait si n-am stiut.”

Autor: Traian Dorz

S-ar putea sa iti placa si...

Pin It

One thought on “Trenul vietii

Lasă un răspuns la EneConstanta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *