Verisoara de Ion Pribeagu

Ion Pribeagu este un autor ce-mi place de mor, mai am o poezie de a sa pe care am publicat-o si acum revin cu inca una care mi-e la fel de draga. E presarata cu talent, umor de bun gust si frumusete literara. Cu siguranta o sa va amuze si pe voi!

“Prin anul noua sute noua
Nu mai eram un oarecare, adult
Veneam la clubul “Lumea Noua”
Si alte cercuri literare.

Il cunoscusem pe Garleanu,
Pe Cincinat, pe Eftimiu
Si-a aparut, de Minulescu,
“Romante pentru mai tarziu”.

Visam sa cuceresc o lume,
Sa schimb humorului tiparul,
Ca publicasem niste versuri
Intr-un saptamanal, “Tantarul”.

Vazand directorul revistei
Ca am talent de pamfletar,
Fara sa steie mult pe ganduri
M-a angajat ca secretar.

Redactia era in centru;
O camera unde-ncapea
Biroul, scaune, dulapul,
Maculaturi si-o canapea.

De joi, cand aparea revista
Si pana lunea care vine
Redactia era inchisa
Si cheile erau la mine.

Directorul, un om politic,
Cu redingota si cu cioc,
Venea in timpul saptamanii,
Insa duminica de loc.

Asa ca tanar, cu sperante,
Plutind in sferele senine,
Mi-nchipuiam ca-n toata tara
Nu-i altul mai grozav ca mine!

Si intr-o sambata, pe seara,
Plimbandu-mi visul pe Lipscani,
M-am cunoscut cu o fetita
Cam de vreo douazeci de ani

De parca Dumnezeu din ceruri
Vrand dorurile a-mi infrana,
O nimfa mi-a trimis in cale
Si mi-a soptit: – Ionica, na!

Nici nu-mi mai incapeam in piele
De-acest potop de fericiri,
C-avea cosita in inele
Si-n san, ascunsi, doi trandafiri,

Gurita rosie si mica
Si ochii negri, plini de foc,
Ca tot privindu-i mi-era frica
Sa nu pleznesc de-atat noroc!

Ne-am dus la cinema, la “Clasic “.
Un film cu Eva si Adam.
O vorba n-am scos pe-ntuneric,
Ca doar prin maini ne-ntelegeam.

Tarziu, cam dupa miezul noptii,
Ca-un autentic amorez,
Am invitat-o ca sa vada
Redactia unde lucrez.

In camera, printre saruturi,
Inghirlandate in rondele
Am proclamat-o-ntr-o poema
Printesa visurilor mele!

Si dimineata, pe la zece,
Cand vream sa-io mai dedic o strofa,
Deodata, a batut in usa
Directorul! O catastrofa!

In clipe de-astea, turbulente,
Tu nu stii singur ce sa faci:
S-ascunzi dupa birou fetita,
Sau cat mai grabnic sa te-mbraci

Si s-a-ntamplat cum se intampla
Cand n-ai un pic de prevedere :
Eu, numa-n pantalon si guler,
Si ea cu nudul la vedere!

Directorul, galant din fire,
Privind-o a soptit: – Scuzati!
Iar eu am spus: – Mi-e verisoara,
Venit-aseara din Galati !

A scotocit printre sertare,
A scos grabit un manuscris,
Si cand fu gata de plecare,
M-a tras de-o parte si mi-a zis:

– Sa nu fii suparat, Ionica,
Insa as vrea sa-ti spun ceva:
Acum trei luni, fetita asta,
A fost si verisoara mea!…”

S-ar putea sa iti placa si...

Pin It

One thought on “Verisoara de Ion Pribeagu

  1. in urma cu citiva ani am gasit in internet o poezie cu unu`care merge la un rabin si discuta despre faptul ca “ii plac copiii”, la care rabinul il sfatuieste sa se uite la partenere de virsta lui; aici incepe partea dura:

    Vîrsta mea ? Cinstite rabi,
    Intr-o zi am încercat
    Şi nu mint, să fiu al naibii,
    Aproape c-am vomitat.

    Acel corp, cum să-l descriu ?
    Era mare, greu, hidos,
    Şi-am simţit că-s mort, nu viu,
    Cînd văzui că-i şi păros.

    Corpul mare de femeie
    Este un adevărat coşmar,
    Doar de ma gîndesc la ele
    Am in gură un gust amar.

    Ce le-atîrnă greu la piept
    Pentr mine-i o oroare
    Şi n-ar fi prea înţelept
    Sa văd ce-au şi-ntre picioare…

    Acea peşteră împădurită
    Cu miros de peşti stricaţi
    Ce-i mereu nepotolită
    Să intre in ea… cîrnaţi.

    La fetiţe-i altă treabă,
    Totul rozaliu, frumos
    De-mi vine s-o iau la labă
    Pîna-mi iese “vin spumos”.

    […]

    O micută copiliţă
    Imbrăcată doar sumar
    A trecut ieri pe uliţă
    Şi mi-a zis, neavînd habar:

    Nenea Iancu, azi e rece
    Şi în casă avem frig.
    Pot sa vin la tine-acasa
    Să mă încălzesc un pic ?

    Eu mai-mai să cad pe spate
    De-un asemenea noroc chior,
    S-o`n călzesc la mine-n braţe,
    Să o mingîi pe picior…

    Să-i simt pletele de aur
    Pe obrazul meu bărbos…
    Eu arăt ca un balaur,
    Nu-s deloc prea arătos.

    Am luat-o la mine-acasă
    Şi i-am oferit un ceai.
    Şi stătînd cu ea la masă,
    I-am zis, tremurînd mai-mai:

    Poţi să dormi diseară aicea,
    De plătit n-ai nici un chior.
    Sigur, sigur, zise picea
    Şi-a fugit în dormitor.

    Eu, rapid, pe urma ei
    Am găsit-o chiar în pat.
    I-am dat douazeci de lei
    Şi i-am zis precipitat:

    Banii ăstia eu ţii dau
    Dacă te dezbraci de tot
    Altfel vine un bau-bau
    Şi de ei te lingi pe bot.

    De lucruri s-a lepădat
    Şi le-a aruncat pe jos
    Apoi s-a întins pe pat
    Şi a zis cu glas mieros:

    Nene Iancu, dintr-o dată
    Vrei sa fiu in pielea goală.
    Daca eu sint dezbrăcată
    Tie puţa ţi se scoală ?

    Eu mă mir, văzînd că ştie
    Despre cam cum merge treaba.
    Dar o linistesc, să fie
    Potolită – dar degeaba.

    Picioruşele ei fine
    Le deschide dintr-o dată
    Şi eu pot să văd mai bine:
    Are-o pizdă minunată !

    Mă aplec spre burta ei
    Şi incep s-o ling de zor
    Şi pe dumnezeii mei –
    Mă sloboz chiar pe covor !

    Dar o ling in continuare,
    Cam zece minute fiind
    Apoi simt o tremurare,
    Şi ea-mi spune gîfîind:

    Limba ta ştie ce face
    Să mă simt eu foarte bine
    Acum vino mai incoace
    Ca să-ţi bagi puţa în mine.

    Eu mi-am zis: visez sau nu ?
    Aşa şansă minusculă
    Cu fetiţa sînt « per tu »
    Şi m-apucă chiar de pulă.

    Şi mi-o bag… in păsărica
    Mică, caldă si îngustă
    Şi vad iar că mititica
    Sexul-l ştie şi îl gustă.

    Dupa alte cinci minute
    Sperma iară mi se scurge
    Ah ! Ce bine-i a te fute
    C-o fetiţă ce nu plînge.

    Am dormit noi în neştire
    Pină doua zi la prînz
    Insă-apoi, la despărţire
    Gura-mi mirosea a brînz`.

    Stie cineva daca poezia asta este tot de Pribeagu ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *