Istoria evolutionista a umanitatii pe scurt


1. Femeia nu mai acceptă nici în ruptul capului să se suie și locuiască în copac. E prea incomod, o deranjează prezența maimuțelor și păsărilor ce împart habitatul, doarme într-un echilibru precar, i s-a aplecat de atâta dietă vegetariană. Și învață să plângă. Atunci, bărbatul începe să caute o soluție și descoperă peștera.

2. Copiii țipă de foame, sunt subalimentați și costelivi. Hămesită la rândul său, femeia plânge amarnic, pipăindu-și coastele reliefate. Bărbatul își pune în mișcare resursele mintal-creative, cu mâna-i tot mai dibace, confecționează succesiv bâta, toporul, sulița, undița, arcul și săgeata, ducându-se la vânătoare și pescuit.

3. Alte motive de majoră insatisfacție feminină: în peșteră, e tare frig, înăuntru dau buzna tot felul de lighioane spăimoase, carnea crudă este dificil de mestecat și mistuit. Femeia se zgribulește, se teme și se scobește între dinți, izbucnind în lacrimi. Bărbatul nu are încotro, este de-a dreptul obligat să descopere focul.

4. Ah! viața asta e prea scurtă, pândește moartea la tot pasul și nu avem cum să ne opunem ei. Există transcendent? Ce ne oferă speranța că vom putea să continuăm post-mortem o existență încă mai fericită? Străbătută de fiori metafizici, femeia plânge, iar bărbatul creează religia, cultul morților și duhovnicul spiritual.

5. Ah! viața asta e atât de anostă, pereții cavernei sunt de un cenușiu mohorât. Simțul estetic al femeii se află în grea suferință, sufletul ei gingaș tânjește după contemplarea frumosului, armoniei, echilibrului. Și plânge. Bărbatul învață să se exercite în decorațiunea interioară, încropește picturile rupestre, apoi se apucă de sculptat în lemn, piatră și os.

6. În peșteră, e curent și umezeală, copiii răcesc și fac pneumonie. Nu exista aspirină, paracetamol sau nurofen, femeia strănută, își suflă nasul și plânge în timp ce-i veghează la căpătâi. Bărbatul răspunde imediat, construiește mai întâi o colibă sau un bordei, apoi o casă din lemn și piatră. E ferm decis s-o ferească de capriciile climatice.

7. De la atâta carne consumată exclusiv, copilul se îmbolnăvește de scorbut și beri-beri. Îngrijorată de soarta lui și a sa proprie, femeia plânge din nou. Bărbatul prinde aluzia implicită, descoperă agricultura, cultivă diverse plante, iar hrana devine mai variată, bogată în vitamine și calorii. Femeia își rotunjește formele, e încă mulțumită de silueta ei, nu apăruseră ispitele culinare diavolești de la McDonald’s.

8. Deoarece iepurele, ursul ori mamutul se lasă greu ucis, bărbatul lipsește mult de acasă. Femeia e mereu singură și plânge. Bărbatul găsește rezolvarea spre a fi constant aproape de ea și purcede la creașterea animalelor domestice: porcul, oaia, capra, vaca, găina etc. De altfel, însuși fondul sonor de grohăituri, behăieli, mugeli și cotcodăceli se arată propice pentru alungarea simțămintelor de solitudine depresivă.

9. Femeia s-a săturat de friptura preparată la țepușă, cu garnitură din boabe verzi fierte, mâncate de pe o instabilă frunză. Având degetele arse și unse, ea plânge și se plânge din nou. Prompt, bărbatul trece la inițiativă, descoperă furculița, pe urmă olăritul. Argila simplu pusă la foc mic e grosieră, nu satisface gusturi mai rafinate: femeia plânge din nou, bărbatul deprinde meșteșugul ceramicii fine, smălțuite și pictate.

10. A venit iarna și e ger năpraznic, femeia tremură din toată ființa ei și plânge. Bărbatul conștientizează de îndată că pielea și blana animalelor se pot prelucra, confecționându-se veșminte călduroase. În contrapartidă și profitând de noua născocire, ea învață cât de profitabilă este arta dezbrăcării sexy.

11. Hainele din piele și blană put. Femeia strâmbă din nas și plânge… Bărbatul descoperă pe rând îmbrăcămintea din lână (care e aspră și zgârie, femeia se scarpină și hohotește), îmbrăcămintea din cânepă și in (care tot iritante sunt, femeia se încruntă și suspină), în final, îmbrăcămintea din mătase (ce pare adecvată, femeia zâmbind puțin). Ulterior, ca s-o mulțumească și mai mult, bărbatul rezolvă inclusiv problema mirosurilor emanate de piei și blănuri, realizând argăseala și parfumurile (femeia este momentan radioasă, de pe acum nurca, vizonul și vulpea argintie se văd grav amenințate).

12. Diverse treburi neimportante cum ar fi supravegherea turmelor și stârpirea prădătorilor constrâng bărbatul să stea departe de casă. Simțindu-se insecurizată și neglijată, femeia plânge. Bărbatul nu pregetă în a domestici câinele și pisica, spre a o apăra și a-i ține de urât, spre a se confesa în răstimpul cât e plecat.

13. Femeia observă nemulțumită că seamănă prea mult cu semenele ei. Vrea să se individualizeze, să fie mai frumoasă decât celelalte, să-i fie recunoscută personalitatea unică și inconfundabilă. Firește,… începe să plângă. Bărbatul înțelege pe dată, inventează metalurgia aurului și chimia, furnizând bijuterii și șmacuri, nu încă procedurile feminine de epilat. Comite însă eroarea fatală de a născoci oglinda.

14. Nevoia de comunicare a femeii se dovedește năvalnică și irepresibilă: cum putem să schimbăm emoții și gânduri chiar cu persoane aflate la distanță? Cum putem petrece plăcut un timp liber tot mai extins? Se frământă și plânge, bărbatul se execută și creează scrierea, poezia (romanele de dragoste vin mai târziu, ca și rubrica de „Curier al inimilor” din ziare), corespondența și poșta.

15. Femeii i se urăște de atâta stat acasă, vrea să-și lărgească orizontul, să călătorească, să cunoască lume nouă, cât mai comod și mai repede. Normal că face ceea ce știe că dă roade întotdeauna: plânge. Bărbatul domesticește calul, meșterește roata și barca (ulterior, corabia, diligența, locomotiva și trenul, vaporul, automobilul, avionul), doar-doar să n-o mai vadă cu ochi roșii și s-o audă smiorcăindu-se…

… Peste milenii și milenii…

Cele mai multe din comoditățile vieții sunt asigurate, însă femeia tot se plictiseste, simte nevoia de a „evada” din cotidian. Nu are timp, bani sau dispoziție pentru excursii în străinătate, prietenele sunt uneori prea bârfitoare, la televizor nu e nimic de văzut, afară e vreme urâtă. În plus, ca de obicei, bărbatul e plecat, oricum, el tot n-ar înțelege un suflet complex și subtil. Femeia ar avea așaaaaa… un chef de a scrie ceva care să-i atragă complimentele unor necunoscuți, să fie o chestie care păstrează eventual anonimatul, iar totul stă sub control. Se răsfață, se bosumflă și, pentru a nenumărată oară în decursul istoriei, varsă lacrimi (amărui-dulci?). Sosise timpul ca bărbatul să inventeze Internet-ul și… blog-ul.

Morala 1: Când femeile plâng, omenirea evoluează.
Morala 2: Fără femei, am trăi și acum în copaci.

S-ar putea sa iti placa si...

Pin It

One thought on “Istoria evolutionista a umanitatii pe scurt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *