Confesiunea unui tanar profesor de romana


In civilizatia fumului, important e sa dai impresia ca te pricepi!

I-am spus unei domnisoare la un meeting ca as prefera sa vorbim in romana.

M-am dat mare si i-am marturisit ca sunt profesor, asadar, ma deranjeaza barbarismele. Am rugat-o sa nu foloseasca termeni din engleza acolo unde exista un corespondent in limba romana.

S-a uitat la mine, pentru cateva secunde, cu o privire de automat de cafea si mi-a spus: “Come on! I hate you”. Nu mai stiu ce am discutat la intalnire. Cert e ca am plecat trist. Nici nu mai stiu daca am citit meeting reportul primit pe e-mail. Oricum n-as fi inteles nimic.

Sunt un loser care se incapataneaza sa gandeasca romaneste. Sa asculte muzica romaneasca de calitate. Celelalte Cuvinte, de exemplu.

Cand il aud pe regretatul Florian Pitis recitand versurile in “Fara cuvinte” imi dau lacrimile. Si realizez ca este un mesaj excelent pentru cei ce masacreaza limba romana.

Tristetea cea mai mare este ca, asa cum bine observa un comentator pe un forum, am inlocuit limbajul de lemn din perioada comunista cu un alt limbaj de lemn. Limbajul de lemn din perioada corporatista.

Din zece tineri cu care interactionez, in special din marile companii, noua il folosesc. Din acesti zece tineri, nu as angaja mai mult de 2 sa lucreze pentru compania pe care o conduc. Sunt project manageri, dar, in esenta, nu pot purta o discutie coerenta. Nu pot identifica etapele unui proces simplu. Nu pot redacta un mesaj cu inceput, cuprins si incheiere…

Sunt produsul unui sistem educational falimentar. Produsul unor companii ce au nevoie de roboti, nu de oameni. Afacerea este atat de mare incat, de multe ori, merge de la sine. Iar daca da faliment, nu sunt de vina oamenii din interior, ci piata. Oamenii din exterior.

Daca nu folosesti jargonul corporatist, nu esti profi. Punct. Nici cool nu esti. Inca o data, punct.

Poti sa ai doctorat la Harvard, daca te incapatanezi sa gandesti si sa scrii in romana, esti un loser. Come on. Nu te va accepta nimeni daca refuzi sa strecori in comunicarile tale cateva “trendy”, “catchy” si “well”. Asadar, ai invatat degeaba.

In civilizatia fumului, trebuie sa dai senzatia ca te pricepi. Let’s face it, nimeni nu va avea timp sa te ia la bani marunti. Sa vada ca din tine, dupa ce esti scuturat bine, nu ramane nici macar o moneda de folosit la carucioarele din supermarket.

In lumea rapida, reala sau ireala, cea mai tare exprimare este, de departe: “Vino la petrecere cu the significant other”. Mi-a luat o ora sa aflu ca este vorba despre partenera. Adica sotia, prietena, iubita, logodnica, amanta.

M-am incins si am uitat cel mai important lucru: in fiecare articol trebuie sa fii focusat pe ceva. Iar eu sunt confused. Asa cum sunt tot mai multi oameni. Oameni cu care interactionez zi de zi. “Am decat o idee about that. Hai so let it go”! Cand primesc o astfel de… exprimare incep, instantaneu, sa plang. Caut emitatorul pe LinkedIn si aflu ca a terminat un Master in Comunicare si Relatii Publice.

Lucrurile sunt clare: profesorul sau de romana din scoala generala trebuie demis. Cum a terminat liceul, facultatea, masterul? Come on! Pana sa pun mana pe telefon si sa sun la Ministerul Educatiei (sa-l demita pe profesor), mai primesc un mesaj: “Tu nu vezi ca ai o problema de mindset? Whatever”. Intru in panica. Ce naiba sa am la mindset, ca ultimele analize mi-au iesit bine. Ma intristez si un sfert de ora nu sunt bun de nimic. Am o mare problema de mindset. Cu sufletul zdrente caut pe Google. Aflu ca mindset inseamna mentalitate. Ma linistesc.

Traiesc atatia oameni in lume cu probleme de mentalitate, incat unul in plus sau in minus nu mai conteaza. Traim intr-o civilizatie rapida. Ceea ce in urma cu 50 de ani se intampla in luni, acum se intampla in secunde. In consecinta, suntem tot mai superficiali.

Vrem sa cunoastem totul, dar nimic in profunzime. Daca nu stim ce s-a intamplat in lume in ultima ora avem o senzatie de insecuritate. Muncim repede, mancam repede, iubim repede si murim repede. Timpul nu mai are rabdare.

Pentru ca suntem evaluati de oameni repezi, suntem obligati sa aruncam mult fum. E mult mai dificil sa stam sa le aratam cat de competenti suntem. Cat de profunzi suntem. De cele mai multe ori, nu suntem, sa fim sinceri, nici competenti si nici profunzi. Pasam repede vina pe altcineva, ne acoperim de e-mailuri, muscam cu pofta din primul picior care vrea sa ne loveasca. Sau despre care avem senzatia ca vrea sa ne loveasca.

Sedintele sunt veritabile scene de lupta. Al Treilea Razboi Mondial este o gluma pe langa ce se intampla, in fiecare zi, in marile companii. Dar societatea avanseaza. Se fac profituri iar “piendelul” arata bine. Ce e acela “piendel”? Come on, it’s about profit and loss.

Sunt absolvent de liceu cu profil real. In clasa a X-a, profesorul meu de matematica a murit. A fost inlocuit de o profesoara care avea un singur merit: era fata unui inspector scolar. Total nevinovata. Daca nu ai chemare sa fii profesor, nu are sens sa devii unul. Te chinui pe tine si chinuiesti generatii intregi de elevi. De la matematica, m-am reorientat spre prima iubire: limba si literatura romana. Asadar, de fiecare data cand vad cum limba romana este masacrata, sufar organic.

Nu inteleg si nu voi intelege niciodata de ce un mesaj de genul “Trebuie sa semnam asap! E pressure mare!” nu suna la fel de explicit asa: “Trebuie sa semnam cat mai repede. E presiune mare”!

Obligati sa invete romgleza, din cauza numarului mare de expati, multi tineri romani, de regula corporatisti, uita sa delimiteze clar mesajele: cand scrii in engleza, scrii in engleza. Iar cand scrii in romana, surpriza, scrii in romana! “Trebuie sa semnam asap! E pressure mare”! Asa se incheie un mesaj primit, prin e-mail, acum cateva minute. Recitesc continutul ca un profesor ratat ce sunt. Gasesc 4 greseli grave de limba romana. Dar, come on, what’s the point?

In civilizatia fumului, important este sa dai senzatia ca te pricepi. Daca te uiti cu atentie sub ambalaj, produsul uman e, de cele mai multe ori, putred.

[Un anonim de pe net]

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

S-ar putea sa iti placa si...

Pin It

2 thoughts on “Confesiunea unui tanar profesor de romana

  1. Come on! Problema nu vine din romgleza, nici din rromana, vine din ignoranta. Poti fi idiot complet vorbind doar in romana. Personal nici corporatista nu-s, am citit citeva cisterne pline cu carti (nu de joc, sa ne-ntelegem) si am scris mai mut decit au citit unii intr-o viata.

    Imi e uneori mai simplu sa scriu “relax” decit “relaxeaza-te”sau “ia-o mai usor” si asta nu din prostie sau din dorinta de a epata, ci pentru ca E MAI SIMPLU. Imi vine mai la indemina. Pina si mama intelege. Ar fi inteles si bunica, JUR. Si ele au invatat si au citit mult, mult mai mult decit generatii intregi de absolventi de la Spiru. Nu m-ar fi iertat la fel de lesne pentru o ortograma gresita sau pentru un dezacord repetat.

    Ca sa sumarizez, forma e mai putin importanta. O generatie intreaga de intelectuali au frantuzit si n-au facut prea rau. Asa mai revedem si noi, cetateni ai unei natii francofone, zice-se, cuvinte frantuzesti. Posibil ca doua generatii mai tirziu vor chinezi termeni, macar de i-ar chinezi bine si asa, cu dialecte combinate, ar citi ceva carti, ar sti ce se face si ce nu se face, ar sti sa discearna ce e bine si ce e rau, ar transmite ce tebuie si nu ce citesc in reviste colorate copiilor. Cred ca daca fondul e corect, logic, coerent si fondat, forma (englezita, corporatista, whatever :) ) conteaza mai putin. Zic si eu.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  2. Frumos articol, dar am un contraargument exact pe tema asta aici:

    http://conectii.ro/node/253

    Il redau mai jos pentru “convenience”….

    EDITORIAL: Rongleza – Parvenitism sau evolutie?
    30 August, 2011 – 10:12

    Autor Cezar Giosan

    “What’s in a name? That which we call a rose, by any other name would smell as sweet.”
    Shakespeare, “Romeo si Julieta”

    Am avut recent o discutie cu un amic, care m-a apostrofat sever ca folosesc englezisme. Argumentele lui erau ca a amesteca engleza cu romana intr-o discutie este “enervant”, poate da senzatia de “snobism” si ca scuzele cum ca “e mai usor sa iei un cuvant englezesc” nu tin.

    Discutia m-a facut sa revizitez acest fenomen natural al mixarii limbilor la cei ce locuiesc intr-un mediu lingvistic diferit de cel natal. Ma gandisem si inainte la asta, dar niciodata nu mi s-a parut o problema atat de importanta incat sa si scriu despre ea. Acum, insa, simt nevoia de a o face.

    Inteleg argumentele culturale din spatele indemnurilor sa nu stalcim limba cu englezisme. La urma urmei, limba este cea care tine o cultura in viata, iar cand aceasta dispare, cultura dispare la randu-i. Pe masura ce modificam limbajul, parti din mostenirea culturala se pot disipa.

    Cu observatia asta sunt de acord.

    Dar cultura nu e statica, ci este fluida. Limbajul nu stagneaza. Dimpotriva, el evolueza permanent, adaptandu-se la noile realitati, iar asta schimba cultura, la randu-i. In Romania de dupa revolutie au aparut multe cuvinte noi care sunt folosite acum in mod curent si natural. “Management”, “marketing”, “feedback”, “software”, ca sa mentionez doar cateva.

    In randurile diasporei, aceste schimbari lingvistice au loc cu o viteza mult mai mare, din pricina faptului ca noi suntem expusi permanent la o alta limba. Cultura diasporei are multe similaritati cu cea de pe teritoriul Romaniei, dar nu se identifica total cu ea. Noi suntem o categorie aparte, prinsi cultural intre doua lumi. Asta nu are cum sa nu ne influenteze subtil la nivelul cel mai profund, lucru care se va reflecta si in maniera in care ne exprimam. Iar asta, oh, asta da, inseamna si rongleza, la un nivel mai ridicat decat daca am locui in tara. Uneori la un nivel enervant de ridicat.

    Ce-i face pe oameni sa prefere, in unele situatii verbale, un cuvant englezesc fata de unul romanesc, chiar in conditiile in care exista traduceri multumitoare ale cuvantului respectiv in limba natala? Pentru a raspunde la intrebarea asta am revizitat niste cursuri de psihologie pe care le-am luat mai demult, pe cand eram “graduate student” la New School. Ei bine, in cursurile acelea se arata ca fiintele vii sunt programate sa nu-si consume resursele in mod nenecesar; dimpotriva, sa si le conserve pentru eventualele situatii critice, in care a dispune de energie suficienta poate reprezenta diferenta dintre viata si moarte. Creierul, se spunea in acele prelegeri de psihologie cognitiva, este lenes. El prefera calea de rezistenta minima, sau scurtaturile – cu alte cuvinte conservarea de resurse – chiar daca aceasta strategie poate duce la erori.

    Cand vine vorba de persoane bilingve, creierul, in virtutea tendintei de “lenevie” pe care o are, va incerca sa gaseasca metodele cele mai eficiente energetic pentru a comunica. Asta inseamna exact fenomenul amestecarii limbilor. Creierul va lua un cuvant dintr-o limba, o expresie din alta limba, in mod aproape subconstient, ca sa genereze “output-ul” maxim cu efort minim. (Bineinteles, lucrul acesta se intampla la persoanele care au expunere semnificativa la ambele limbi, deci cei care vorbesc cu accent dupa trei saptamani de trait in alta tara nu vor putea folosi articolul acesta drept justificare…)

    Rezultatul acestui dinamism psihic este amestecarea limbilor, chiar in conditiile in care, dupa cum spuneam mai sus, exista alternative multumitoare in limba mama, alternative care aparent n-ar justifica alegerea unui englezism.

    Fenomenul nu este nou. In comunitatile romanesti din Ohio de la inceputul secolului XX se prefera, de exemplu, englezescul “fire” in loc de “foc”, intrucat se considera ca varianta romaneasca avea rezonanta licentioasa.

    Problema este ca nu se pot identifica a priori ce scurtaturi bilingve – sau trilingve – va folosi creierul intr-un anumit context verbal. Ele depind de la caz la caz si de la om la om. De exemplu, nu-mi explic de ce mie imi vine – uneori, nu intotdeauna – mai usor sa spun “de cate ori crezi ca o sa mai pull this off?” decat “de cate ori crezi ca o sa-ti mai mearga asta”? Este o pornire semi-instinctuala, rezultatul unui algoritm pe care creierul meu il foloseste si din care deduce ca este mai ieftin sa rostesc “pull it off” in anumite contexte.

    Intrebarea care se pune este daca merita sa ne luptam cu aceste tendinte cognitive. Merita sa facem un efort deliberat sa vorbim cat de pur romaneste putem, sau este mai important sa transmitem mesajul cat mai rapid si eficient?

    Exista multe argumente valide de ambele parti. Personal, dupa cum v-ati dat seama, optez pentru varianta a doua. Cred ca este mai important rezultatul final al comunicarii decat sa ne poticnim in discurs incercand sa gasim echivalente de care sa fim multumiti.

    Imi amintesc de o conferinta recenta la care am participat in Romania, unde am aflat chiar inainte de a incepe prezentarea orala ca trebuie sa o fac in romaneste. Eu ma pregatisem pentru ea cu PowerPoint – pardon, cu PunctPutere – in engleza, si a trebuit sa o traduc pe loc. Am ajuns la un moment dat la o sectiune intitulata “Mating Strategies in Humans”, unde imi amintesc ca am ezitat. Cum sa traduc frumos “Mating Strategies in Humans”, m-am intrebat timorat, sub presiunea enorma a timpului. Trebuia sa iau o decizie intr-o fractiune de secunda. “Strategii de imperechere la oameni” pur si simplu nu-mi suna bine. Am explicat audientei la ce se refera “mating” si am continuat sa folosesc englezismul. Si mi-au scapat si alte englezisme pe alocuri. Pur si simplu, in timpul prezentarii nu mai aveam resurse de alocat si traducerilor unor cuvinte care imi aparusera spontan in minte in engleza. Este posibil ca unii din audienta sa ma fi considerat parvenit din aceasta pricina. Pentru mine asta are insa prea putina relevanta: discursul meu nu se adresa lor, ci celorlalti, care urmareau continutul.

    Nu pot sa nu fiu de acord cu Shakespeare. Limbajul este doar o conventie. El reprezinta etichete pe care le punem lucrurilor. Lucrurile raman, etichetele se schimba permanent.

    Nota: am scris prima varianta a acestui eseu pe un calculator pe care am instalat Ferestre 7. Din pacate, cand am vrut sa transfer fisierul pe un alt calculator, soferul de dintealbastru nu a functionat bine si am pierdut schita. Am incercat sa reinnoiesc soferul de dintealbastru dar n-am reusit. Documentul de mai sus a fost refacut din memorie si tiparit intr-un procesor Cuvant pe un calculator Mar.

    (Dr. Cezar Giosan este profesor de psihologie la Berkeley College si la City University of New York.)

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>