Fata ascunsa a invatamantului romanesc; adevaruri despre care mass-media nu vorbeste

La rugamintea mea adresata unui profesor ce a trecut prin toate stadiile invatamantului, acesta mi-a relatat secvente din experienta sa profesionala pentru a putea intelege si eu de ce atata indignare din toate partile fata de situatia actuala a invatamantului romanesc si mi-a aratat cum stateau lucrurile in perioada post-decembrista. Ca si mama a unui elev, aveam o parere proprie despre ceea ce se petrece in Romania in acest sector de activitate, insa, clar ca, din prisma unui profesor cu multi ani de experienta si cu un circuit bine definit in aria educatiei de dinainte de revolutie si pana in zilele noastre, lucrurile au o alta semnificatie, nuantele capata alte valori si explicatiile sunt mult mai intemeiate si mai palpabile. Am sa va citez secvente din istorisirile dumnealui si analiza pe subiect ramane la latitudinea dumneavoastra, caci eu, il admir si il apreciez prea mult si voi fi, cu siguranta, subiectiva:

“În intervalul a aproape 6 ani, am fost director de școală gimnazială: imediat după așa-zisa ”revoluție”, în ianuarie 1990, am fost ales democratic în această funcție. Aveam 33 de ani și jumătate, nu voiam nici în ruptul capului, cu o întreagă regie, colegii mi-au dat de băut până m-au cherchelit și mi-au smuls consimțământul, bazându-se pe faptul că nu obișnuiesc să-mi retrag cuvântul dat.

A urmat o perioadă tragi-comică, aveam momente în care îmi blestemam zilele, m-a salvat doar umorul meu nativ. Vechea lege a învățământului de sorginte comunistă fusese abrogată, nu se emanase una nouă, totul plutea în suspensie, pe fundalul în care toată lumea se agita și își cerea drepturile (fără obligațiile de rigoare), dimpreună dăscălimea, părinții și elevii. Nu-ți povestesc prin ce situații încurcate am trecut, eram de bună credință și implicat, voiam să iau decizii adecvate, dar lipsea orice cadru legislativ de sprijin. Rarele instrucțiuni venite de la minister erau de tot hazul, extrem de vagi, ba încă se contraziceau între ele. Nu găseai consultanță și sprijin la inspectorat, doar filosofii pedagogice și abureli, nimic managerial. De la o vreme, cu inspectorul general, ajunsesem în stare de război declarat (în virtutea întrebărilor foarte incomode pe care le formulam în ședințe), mi-a spus-o pe față că mă destituie (ceea ce n-a făcut), în schimb, nu mi-a aprobat cererea de demisie! Mă înțelegeam însă bine cu inspectorul general adjunct, om cu experiență și fler, la el apelam în caz de nevoie, mă sfătuia, dar – prudent – niciodată nu și-a pus semnătura pe vreun document pe care i-l prezentam. Prin urmare, hotărârile le luam pe bază de bun simț personal, întrebând colegii mai cărunți sau sunând alți directori cu care relaționam, parteneri de suferință. Cu patru dintre ei (de fapt, ”ele”), vorbeam aproape zilnic, ne apelam și consiliam reciproc, măcar împărtășind bancul zilei (de regulă, având tentă politică și, fără excepție, eram de opoziție față de FSN și PSDR).

Școală de elită, căutată, nu-ți spun câte cereri de înscriere (în condițiile în care circumscripțiile de recrutare erau clar arondate) și transfer am semnat – și nu mă bucuram – (insclusiv după telefoane speciale de la inspectorat și pe care ar fi fost nechibzuit să le refuz): descendenți ai oficialităților locale îi găseai aproape în fiecare clasă. Am predat la fii și fiice de prefect al județului, primar, consileri municipali, deputați, șefi ai filialelor de partid și alți potențați, nu toți meritau 10 și îi articulam la notă, la fel ca și alți colegi. Pe urmă, să vezi mămici revoltate – uneori, la modul isteric – pe care mă străduiam calm să le conving că fac un mare deserviciu copilului pe care îl proiectează ideal. Cu extemporalele, lucrările anunțate sau tezele la matematică, română, fizică, geografie ș.a. pe masă, uneori comparativ. O singură dată mi-am pierdut cumpătul. După o discuție paralelă de jumătate de oră, m-am enervat și i-am spus unei cucoane – pe cât de proastă, pe atât de tenace și incisivă – astfel: Doamnă, judecând după coeficientul de inteligență pe care îl expuneți, ce pretenții mai aveți de la fiul dumneavoastră? Firește că m-a reclamat la inspectorat, făcându-se din nou de râs. M-a sunat politicos soțul (consilier la primărie) câteva zile mai târziu, rugându-mă s-o înțeleg, fiindcă suferă de tiroidă și nu întotdeauna ”gândește lucid”. Adevărat, aveam ”pile” pe sus, nestându-mi în fire să mă căciulesc, n-am recurs la ele decât în două rânduri: unul m-a ajutat să reasfaltez terenul de handbal, celălalt (solicitat pentru material didactic) s-a făcut că plouă.

Școală de protocol fiind prin tradiție, am găzduit nenumărate schimburi de experiență didactică (lecții și activități deschise, seminarii de discuții etc.), orășenești, județene, două chiar internaționale (cu dascăli din Serbia, respectiv Ungaria). Veneau impuse de sus și nu puteai refuza, colegii nu se încântau prea tare, dar trebuia să le facem (le ziceam: ciocu’ mic, îi mulgem și păstrăm brandul). Bașca tratația cu haleală și băutură, acoperită îndeobște din banii fondului ”cetățenesc” al părinților. Dar, dacă manifestările erau de calibru secund ori terț, nu scăpam prilejul de a aduce finanțe în școală, negociind jidovește: vrei asta, păi dai atât! Rosteam intenționat cifre ridicate, dacă obțineam o treime, eram ai mult decât mulțumit. Astfel îmbunătățeam baza materială a școlii.

Partenera mea de directorat, excelentă ființă și profesoară, pricepută în chestiile administrative care îmi displăceau (eu eram cu partea de concepție), mai plinuță de felul ei și hipertensivă, a murit subit în urma unei crize cardio-vasculare, la care stresul acumulat își va fi avut contribuția. Arareori plâng, dar vocea îmi era inundată și sincopată de lacrimi atunci când rosteam discursul la îngropăciune. M-a lăsat singur și, două trimestre, am condus școala stând de la 7:30 la 18:30. Mi-am neglijat familia și fiul; se întâmpla ca pană și soția să vină acasă mai târziu decât mine, noroc cu soacră-mea, fie ea iertată și odihnită, femeie deosebită care ne-a preluat și suplinit cu brio absențele domestice pe seama băiatului nostru.

Mă săturasem cu vârf și îndesat, la insistențele familiei (în primul rând a soră-mii), dezamăgindu-mi colegii care voiau să-i reprezint în continuare, mi-am prezentat demisia, semnată doar de inspectorul general adjunct și după un adevărat exercițiu de elocință din parte-mi. Am tras sforile ca să las în urmă cea mai bună garnitură directorială și am reușit. Așa am ajuns (după ce am susținut concurs) în învățământul superior, puțin tardiv față de alții mai tineri și străduindu-mă să recuperez întârzierile, inclusiv în materie de doctorat.

Iată și un detaliu mai picant: eram în primul meu an de învățământ, catedra îmi era împărțită între două școli, la cea secundară m-am nimerit coleg cu doamna D, profesoară de română care, reiterat, îmi făcea avansuri. Arătoasă, cochetă și îngrijită la o vârstă ce depășea cu minimum 20 anii mei. Eram însurat cu prima mea soție, nu aveam chef de aventuri și mă prefăceam că nu bag în seamă. A urmat o răzbunare parșiv-feminină: pe căi oculte, a răspândit zvonul cum că eu m-aș fi dat la ea și, chipurile, m-ar fi respins. Am dobândit neașteptat o faimă de Casanova sau Barbă Albastră, colegele începuseră să mă privească chiorâș, am fost chemat la ordine la inspectorat, iar eu eram picat ca din lună, nu pricepeam, mai ales că nu s-au formulat nume. Înghițeam în sec. Misterul, cu toate dedesubturile sale, avea să mi se dezlege abia peste vreo cinci ani, atunci când lucrurile fuseseră deja uitate și mă comportasem exact ca să dezic ”imaginea” creată.”

S-ar putea sa iti placa si...

Pin It

4 thoughts on “Fata ascunsa a invatamantului romanesc; adevaruri despre care mass-media nu vorbeste

  1. Marian Drumur 27 iulie 2011 at 8:11 - Reply

    Bună ziua
    Am apreciat cum trebuie mărturisirile; din păcate, scrierile de acest gen nu au avut și nu au impact la oficialități, din motivul funciar al sorgintei lor de extracție joasă.

    Referințe:
    http://agonia.ro/index.php/prose/13936582/Cronica_%C3%AEnsc%C4%83un%C4%83rii_unui_director_de_%C5%9Fcoal%C4%83
    http://agonia.ro/index.php/prose/13936583/Cum_s-a_f%C4%83cut_de_n-a_r%C4%83mas_Mitic%C4%83_director
    http://agonia.ro/index.php/essay/159273/Corcitura_de_soi_democrat

  2. Daca toti directorii ar fi la fel de inteligenti & bine intentionati precum cel din acest articol, atunci nu am mai avea nevoie de minister.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *