Luciaferul nostru

Va prezentam o parodie de mahala a lui Mihai Viteazu. Orice asemanare cu situatiile actuale din ROMANIA este intamplatoare si… la latitudinea si…pe seama CITITORULUI!!!

“A fost odată, ca în basm
N-ar mai fi niciodată –
Pe un tărâm în plin marasm
Un împărat şi tată.

Cu două fete – cum să spui –
Crescute la ferestre,
Unde pândeau vaporul lui,
Aducător de zestre.

Că toată tinereţea sa,
În pribegii navale,
Cărase tone de cafea,
Blugi şi ţigări “nasoale”.

Doar erau două la părinţi
Şi nu prea frumuşele
Fără succesuri mari la prinţi,
Baroni ori beizadele.

Dar se mandreau cu tatăl lor
Ce bea whisky cu litrul
Şi se visa un jucător
Cu fluier de arbitru.

De-atât cărat din port in port
S-aducă de detoate,
Fu uns ministru de transport
In câteva mandate.

Avea tupeu, ambâţ, nărav,
Ştia cum să vrăjească
Şi fu ales chiar pârcălab
La curtea-mpărătească.

Pe unde-a fost el – port ori post,
A strâns pe îndelete
Ca să le facă-n viată-un rost
Iubitelor lui fete.

Veni-ntr-o zi un chitarist
Luă fata lui cea mare
Dar, vai, spectacolul fu trist ;
Divorţ şi partajare.

C-avură-nspre aeroport
Viloi de la tataia,
Dar l-au schimbat, tot către Nord
C-o casă-n Mogoşoaia.

Cum au facut şi ce au dres,
Când fu de partajară,
Cine cu ce s-o fi ales
Nu a ştiut o ţară.

Cert e ca fata de-mpărat,
Fără de soţ rămasă
Îşi cumpără, cumva pe blat
O şi mai scumpă casă…

În timpul ăsta, sora sa,
Mezina, cum se zice,
În cercuri largi se afirma,
Fiţoasă şi ferice.

Trecu prin şcoli de pe la noi
Şi chiar urmă prin State
Un curs intens de… piţi-goi
De-i zice facultate.

Dar mult mai multe a-nvăţat
Prin baruri şi locante
Cu prinţi ieşiţi la agăţat,
Modele – aspirante.

Era a doua la părinţi
Mezina cea cu ţeluri,
Dar a urcat, strângând din dinţi,
În topul de modeluri.

Şi chiar cu bâlbe pe platou,
Trup zvelt, CV subţire,
A strâns un roi în jurul său
De stele-n devenire.

Aşa ajuns-au la-mpărat
Roberta şi Alina,
De care-apoi s-au ataşat
Monica şi Sulfina…

Acestea s-au lipit de el
Ca marca de scrisoare,
Iar pe cea mică la Bruxelles
Au uns-o, cu fanfare.

El, jucător de Tabinet,
Şeptic şi Licitaţii
Puse-ntr-o zi, în cabinet,
De-un Poker, cu confraţii.

Cu patru dame-n mână sta
Şi ar mai fi vrut una,
– Chintarul îl ademenea
Şi-l îmboldea Fortuna –

Se ridică incetişor
Cu cărţile în mână,
Veni la geam şi, visător,
Privi mâhnit la lună.

Mai apoi prinse a scruta
Cea boltă instelată,
Pe care-odată-i se-arăta
O stea cu chip de fată.

Avea un trup parcă sculptat,
Păr aburind reflexii,
Gură ce-ndeamnă la păcat,
Sâni împliniţi şi sexy.

Şi tot privind-o-ngândurat
Se-aprinde-odată flama,
La pieptu-i de matroz umblat,
Să cadă, dragă, dama.

– Hai, vino-n cărti, râvnită stea
Prelinge-te pe masă,
Că potu-i mare, scumpa mea
Şi jindul mă apasă.

De vrei aievea să exişti
Coboară dintre stele,
Dă-i dracului de pesedişti
Fii mir inimii mele.

Într-un iatac municipal
Trăi-vom altă eră,
Mie, Primarul General,
Să-mi fii consilieră.

(Şi mai şopti, pierdut la geam
Cu ochii către astră),
Aş da o ţară sa te am
În Alianţa noastră.

Iar ea, din cercul ei bengos
Răspunde-aşa, mieroasă:
– Aş da o fugă până jos,
Dar am cocoş acasă.

Şi, vai, ce trist bietu-mi călcău,
Mai cu-cu-ri-g-grăieşte,
C-un mameluc din staff-ul tău
Dosaru-i frunzăreşte.

– Hai, luminează-mă-n amurg
Şi fă-ţi itinerarul,
Cu forţa mea de brand-de-burg
Am să-i închid dosarul.

Nu-s stele-n cer cât promitea
Blagoslovit cu flama,
Doar ce s-a-ntors la masa sa
Că-i şi pică, zău, dama.

– Cinstire Ţie Demiurg,
Că mi-ai adus dameza,
Sunt cel mai cool bărbat din burg
Şi simt că-mi creşte freza.

Iar răpitoarea-i glăsuia
Privind din cărţi complice,
– Dubleaza potul – ţara ta
Va fi tărâm ferice.

– Cadâna mea, de când te-aştept
(Îi zice-atunci Înaltul),
Rămâi aici, la al meu piept
Să netezim asfaltul.

Să mă îmbăt cu-n whisky fin
Sorbit din a ta gură,
Iar un taraf teleormănean
Să cânte pe bordură.

Că am şi eu damblaua mea
Sa ne trăim, dar, bine –
N-am mai vândut demult cafea,
Dar azi mă vand pe tine.

Şi, zău, al dracului să fiu
De n-om trăi regeşte,
Mă dărui ţie, monstru viu,
Curat – marinăreşte…

Aşa fu potul adunat
De a aflat tot statul,
Dar el ajunse Împărat
Vrăjind electoratul.

Ce l-a crezut un dregator
Cu har, virtuţi şi vicii,
Braţ al umilului popor,
Tronând peste Servicii.

Peste Parchet şi DNA
Justiţie, Armată…
Ei, bine, el le iriza
Cu astra adorată.

– O, steaua mea de căpătâi,
(Îi declama adese),
Gândirea ta perversă îi
Că e pe interese.

Dar nu-i nimic, acelaşi fler
Mă mână şi pe mine,
Îţi dau pe mâini un minister
Şi fonduri – nu puţine.

Ci mai coboară-n jos, încet
Alunecând spre bază,
Aici, la mine-n cabinet
Chelia-mi luminează.

Iar ea, de sus, din firma sa
De spaţii de parcare,
Din când în când se cobora
Să pună de-o plimbare.

Pân-au luat-o la-ntrebări
In Parlament, ghiolbanii :
La Ministerul de Plimbări
Prea se jongla cu banii.

Că răsuflase-acel mister
De se iscase drama,
Se ticluise-un minister
Ca să se plimbe dama.

Cu un buget de emirat
Ce-şi vântură petrolul,
Să aibă Marele Umblat
Din ce-şi plăti obolul.

Pentru naveta astrei lui
Pe căile lactee,
Azi la Paris, mâine-n Vaslui
Azi star, mâine femeie.

Prin iarmaroace, la serbări,
Cu presa după sine,
Să vadă bietii electori
Cum se trăieşte bine.

Cu mici, cu beri, miei la proţap
Şi dansuri populare –
S-a dat turismul peste cap
De-atâta promovare.

Veniţi la noi, dragi călători
În mândrul ,
Căci brandul scumpei noastre ţări
Cârnaţii de Pleşcoi îs.

Vai, Demiurgule, ne-ai dat
Atâta jale-n casă,
C-un împărat prea inflamat
De-o astră prea focoasă.

Fie-Ţi, dar, milă de-un popor
Ce ţi-a-nălţat biserici,
Ia, Doamne, de prin preajma lor
Aceşti eroi himerici!”

S-ar putea sa iti placa si...

Pin It

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *