Urari de pe la noi!!!

Se apropie Anul Nou,facem câteva urari pentru anul ce-o sa vina, insa NU SPERATI la prea multe:

Băse :

Aho, aho, poporul meu
Să ştiţi, îmi e şi mie greu!
Mi-e greu şi capul şi ficatul
C-am reformat azi noapte statul.
S-a umplut, ziceţi, paharul?
Nu-nţeleg unde-i amarul!
Ca cît e paharul plin
Ai uitat de orice chin!
Ia mai turnaţi măi, hăi hăi!

.

.
.

Nutzica:

Aho, aho, de la Bruxelles,
Unde sunt fotomodel
Şi îmi văd de interesuri.
Vă doresc ţoale Chanel
Şi-un an nou plin de succesuri!
.

.

.
.
.
.

Marko:

Aho, aho, coleg valah
Hai c-am scos ţara din crah!
Fără noi la guvernare
N-avea lumea de mâncare.
Fără unguri la putere
Nu curgea lapte şi miere.
Şi de n-aveam noi securea
Nu se lumina pădurea.
Ce-i dorim la România?
Puţin autonomia.
.
.
.

.
Roberta Anastase:

Iarna-i grea, Roberta-i mare
Când se scoală în picioare.
Dacă vreţi să număraţi
Doar la mine apelaţi.
Din cinci voturi amărâte
Eu vă fac vreo două sute.
N-are lumea ce mânca?
Luaţi de-aici reţeta mea.
Daţi-mi două-trei sarmale
Şi vă număr cinşpe oale.
Ia mai număraţi măi, hăi, hăi!

Nutzi Udrea:

ALRO, ALRO, oameni bogaţi
Staţi puţin, nu mă sunaţi,
Poate suntem ascultaţi.
Si-apărem în stenograme
Când moare lumea de foame.
Vă aduc de la Palat
Contracte bune, de stat
Cu Partidul Democrat.
Ţara să o dezvoltăm
Şi poşete să ne luăm.
Sănătate, mult noroc
Şi pantofi mişto, cu toc!
Ia mai croşetaţi măi, hăi, hăi!
.

Victoras Titulescu:

Aho, aho, copii şi taţi,
Mame şi pensionaţi,
Lângă Boc v-alăturaţi
Şi cu vorbe vă-nfruptaţi!
Mâine criza se-nteţeşte
Bugetarul se-nrăieşte
Şi începe a urla,
Cum vrea Opoziţia.
Ia mai răbdaţi, măi, hăi, hăi!
.
.
.
.

Mircică:

S-a sculat mai an
Băsescu Traian
Şi-a încălecat
Încă un mandat,
Care mi l-a luat
Când m-am bucurat.
Când am ţopăit
Şi m-a ciuruit
Ca mi-a pus în plete
Flăcări violete!
Ia mai săriţi măi, hăi hăi!
.

.
.
.
.

Dan Diaconescu:

Senzaţional! Aho!
Doar la mine în studio.
Întrebarea OTV:
Este bine sau nu e
C-anul se-nnoieşte des?
Trimiteţi un SMS!
Şi mai am ceva să spun
Numai pentru Moş Crăciun.
Moşule, ce te-aş ruga:
Ad-o pe Elodia!
Ia mai săpaţi măi, hăi hăi!
.
.
.
.

VC Tribunu:

Io-mi iubesc tare poporu
Şi îmi place pluguşorul
Dar vreau să vă zic ceva:
Io-s cam dus cu sorcova.
Nu mă plâng de compensate
Fiindcă am imunitate.
Nu ma tem de salmonela
Boala mea e Marko Bela.
Ia mai urlaţi măi, hăi, hăi!

S-ar putea sa iti placa si...

Pin It

3 thoughts on “Urari de pe la noi!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *